Ca să vezi - Enciclopedia in limba romana

Ciclonul​ tropical este un sistem sinoptic de joasă presiune, fără fronturi atmosferice, apărut deasupra mărilor tropicale sau subtropicale, cu o activitate convectivă organizată şi cu o mişcare ciclonică de suprafaţă bine definită. Denumirile acestora diferă de la o regiune la alta: în Oceanul Atlantic şi nord-estul Pacificului poartă numele de uragane​ sau hurricane​ (după denumirea maiaşă a diavolului), în nord-vestul Pacificului taifune, în sudul Pacificului şi Oceanul Indian sunt numite simplu cicloni, iar în nordul Australiei willy​-willies. Dintre toţi ciclonii tropicali, 75% se dezvoltă în emisfera nordică.

Dicţionarele spun despre cuvântul brusture că este autohton. De fapt nu este vorba despre o singură plantă, ci despre un grup de plante din același gen – Lappa, care se numesc brusturi și fac parte din familia compozitelor. Brusturele se remarcă prin frunzele mari, late, groase, consistente, de un verde adesea întunecat, cât și prin înălţime – până la 1,3 metri. Florile sunt aproape roșii sau violete și sunt dispuse în inflorescenţe sferice înconjurate de ţepi. Când se usucă, inflorescenţa devine scaiete. Brusturele este o plantă maiestuoasă, puternică, cu un ciclu de viaţă de doi ani. Poate fi întâlnit pretutindeni în arealul românesc, de la câmpie până la munte. Virtuţi medicinale au rădăcinile plantei aflată în al doilea an de vegetaţie, care se recoltează primăvara devreme sau toamna târziu. Este de dorit ca aceste rădăcini să se folosească proaspete deoarece, prin uscare, își pierd o parte din proprietăţi. Cea mai importantă substanţă specifică din rădăcina brusturelui este lacton

Această plantă erbacee, cunoscută sub numele de bănuţi sau părăluţe, ajunge până la maximum 15 cm în perioada de maturitate, fiind prezentă, laolaltă cu alte ierburi și buruieni, mai ales pe fâneţe – de la câmpie și până la munte. Face parte din familia compozitelor. Frunzele sunt dispuse într-o frumoasă rozetă. Florile, adunate în capitule, sunt mici și rotunde, remarcându-se prin colorit, fiind albe sau roșiatice. Datorită florilor sale, această plantă este cultivată și pentru decor. În scopuri medicinale se folosesc florile și frunzele. Se prepară infuzie, tincturi, se extrage un ulei. În practica medicinală se fac și comprese cu tinctură sau cu decoct de frunze și flori. Despre s ubstanţe le active importante putem spune doar căcompușii acestei plante sunt puţin cercetaţi. Se știe doar că are în compoziţia sa o esenţă, care, se pare, este agentul medicinal principal. Întrebuinţări. Preparatele de bănuţi sunt un tonic pentru întregul organism, un revitalizant important. Au, d

Bananierul este o plantă anuală ce crește în zonele tropicale. Face parte din familia musaceelor. Tulpina, ierboasă, poate ajunge până la opt metri înălţime. Frunzele din vârful tulpinii sunt cu adevărat uriașe – pot avea și trei metri lungime.  O inflorescenţă de bananier ajunge, la rându-i, până la un metru lungime. Bananierul are flori femele și flori masculine, bananele fiind produse de florile femele. Bananele sunt grupate sub forma unui ciorchine cu circa 200 de fructe, având o greutate de 30 – 40 kg.  După ce a rodit, planta moare, înmulţirea fiind făcută prin lăstarii de la rădăcină. Acești lăstari sunt luaţi și plantaţi, înfiinţându-se astfel noi culturi de bananieri. Pentru nevoi medicinale se poate utiliza planta în întregime. În mod curent se folosesc lăstarii, rădăcinile, florile și, bineînţeles, fructele atât de cunoscute și de apreciate de toată lumea. Din planta de bază, ca și din celelalte părţi, de altfel, se obţine suc, se prepară extracte, decocturi, infuzii. Prin a

Bama este o plantă anuală, originară din India. Aparţine familiei malvaceelor. Se cultivă pentru păstăile sale tinere, păroase, dar și pentru seminţe. Atât păstăile, cât și seminţele sunt folosite în alimentaţie, fiind considerate foarte nutritive. Bamele sunt renumite pentru cantitatea mare de fibre solubile si insolubile pe care le contin. De asemenea, acestea sunt bogate in vitamine si minerale de pret, fiind extrem de benefice pentru sanatate. În păstăile de bamă se găsesc proteine, hidraţi de carbon, săruri minerale, beta-caroten, vitaminele A, B, C și PP, mucilagii. Seminţele sunt apreciate pentru conţinutul deosebit de bogat în proteine și grăsimi. Bamele sunt consumate datorită conţinutului lor bogat în substanţe întotdeauna necesare organismului, dar și pentru unele efecte medicinale demne de luat în seamă. Consumul de bame face bine suferinzilor de traheite, laringite, bronșite, precum și bolnavilor cu deranjamente și infecţii gastro-intestinale. Avand un continut bogat in fi

Asmăţuiul (Anthriscus cerefolium), cunoscut în medicina populară sub denumirile de pătrunjel creţ, hasmaţuchi sau pătrunjel franţuzesc, este cultivat pentru cerinţele culinare şi medicinale. Asmăţuiul este o erbacee din familia umbeliferelor. În varianta din flora spontană (Anthriscus silvestris) are o înălţime cuprinsă între 30 și 210 cm. Tulpina este ramificată, iar frunzele au formă triunghiulară și sunt de mari dimensiuni. Înflorește în partea a doua a verii. Florile sunt albe, uneori gălbui. În flora spontană, asmăţuiul crește în pădurile umbroase și umede, pe marginea râurilor sau în pajiștile cu umezeală. Pe vreme secetoasă sau în locuri însorite formează repede tul­pini florale care poartă inflorescențe cu flori mici, albe. Polenizarea este entomofilă. Fructele sunt alungite, ascuţite la capete şi puţin mai în­groşate la mijloc. Prezintă culoarea brună. Este cultivat pentru mirosul său, fiind folosit în bucătărie. De altfel, asmăţuiul este considerat în primul rând o „verdeaţă

Arahidele provin din America de Sud. Acum mai bine de 3.500 de ani, incaşii foloseau arahidele când îşi îngropau morţii pentru ca aceştia să aibă hrană în viaţa de apoi. Exploratorii spanioli au dus arahidele în Spania şi de acolo au fost răspândite pe cuprinsul Asiei şi Africii. Arahidele au devenit o cultură comună, în special în Africa unde se considera chiar că au şi suflet. Arahidele au fost duse în Statele Unite din Africa, fiind transportate pe vasele cu sclavi. Consumul de arahide a crescut spectaculos ca rezultat al Războiului Civil american din anii 1860 pentru că ambele armate, cea nordică şi cea sudică, considerau arahidele drept un produs alimentar valoros. În prezent, arahidele sunt prelucrate în diverse produse şi sunt folosite ca ingredient în multe bucătării de peste tot în lume. Arahida este considerată ca fiind o plantă leguminoasă. Aparţine familiei papilionaceelor. Înălţimea acestei plante nu trece de 35 cm. Florile au culoarea galbenă. Fructele, deși se formează î

Anghinarea este o plantă perenă, cu frunze mari, spinoase-sticloase albicioase. Aparţine familiei compozitelor. Datorită calităţilor sale, medicinale și nu numai, această specie de anghinare a inceput să fie cultivată la scară largă. Poate atinge doi metri înălţime și are, de obicei, multe ramificaţii. Florile sunt mari, asemănătoare cu niște capitule, colorate în roșu-violaceu. Anghinarea provine din zona Mării Mediterane. Receptaculii florali și solzii cărnoși ai inflorescenţei sunt folosiţi în bucătărie, la gătit, fiind consideraţi legume, zarzavaturi. Pentru terapii se recoltează în primul rând florile, dar și limbul frunzelor. Preparatul principal care se obţine din anghinare este infuzia. Eficientă în tratamente este și tinctura de anghinare. Substanţe active importante ale anghinarei sunt cinarină, oxidaze, polifenoli, flavone, vitaminele A, B, C, mangan, fosfor, fier, lipide şi zaharuri.  Anghinarea se folosește în gastronomie, în terapii, dar poate fi întâlnită și ca plantă or

Angelica este o plantă erbacee aromatică. Face parte din familia umbeliferelor. La maturitate poate avea înălţimi cuprinse între 50 cm și 1,5 metri. Frunzele acestei plante sunt mari, penate, iar florile alb-verzui. Folositoare în aplicaţii medicinale este planta în întregul ei, dar rădăcina și seminţele au cea mai mare valoare medicinală. Din aceste părţi se prepară infuzie, tinctură, praf de rădăcină, vin tonic şi cremă.  Rădăcinile plantei conţin 0,35-1,9% ulei esenţial, din care 80 90% este format din monoterpene, 6% rezine, acizi fenolici între care acid clorogenic şi acid cafeic, acizi graşi, cumarine, furanocumarine, zaharuri, taninuri şi săruri minerale. Rădâcina uscată şi tăiată sub formă de rondele are termen de valabilitate 18 luni, iar pulberea 24 ore. Două domenii sunt de mare importanţă în ceea ce privește utilizarea medicinală a acestei plante: apără de boli contagioase și este un antidot străvechi împotriva otrăvirilor cu beladonă (mătrăgună), cucută, brândușă de toamnă

Anasonul este o plantă anuală aromatică, aparţinând familiei umbeliferelor. Această plantă mai este cunoscută şi ca chimen dulce, chimion dulce, bădean, aniș sau anison.Are înălţimea de 40 – 70 cm, deci este de dimensiuni reduse. Perioada de înflorire este iunie - septembrie. Frunzele sunt puţine și rare. Florile, mici și albe, au formă de umbelă. Fructele sunt mici și verzui, și pot fi culese de la sfârșitul lui august până la sfârșitul lui septembrie. La recoltare se culeg seminţele (fructele). Specialiștii naturiști apreciază că în cazul anasonului sunt utile nu numai seminţele, ci și frunzele, bulbul și rădăcinile. Preparatul principal pentru terapii medicinale este infuzia. Efectele sale benefice nu trebuie însă supraapreciate. Consumat fără consultarea medicului sau în doze necorespunzătoare, ceaiul de anason prezintă un risc de intoxicaţii şi efecte secundare nocive. “Cele mai frecvente dintre acestea sunt convulsiile, vărsăturile, irascibilitatea. Nu toate tipurile de anason s

Alunul este un arbust din familia betulaceelor. Poate crește până la cinci metri înălţime. Florile sunt sub formă de mâţișori, iar frunzele, aproape ovale, au un peţiol de unu-doi centimetri. Fructele, adică alunele, seamănă întrucâtva cu ghinda sau chiar cu jirul și se grupează câte două – patru la un loc. Alunul înflorește devreme, în martie. Crește prin pădurile de fag, de ulm, de stejar, în amestec cu arborii de bază sau la margine, sub formă de tufișuri. Poate fi întâlnit și pe pajiști. Aria de răspândire – de la câmpie până la munte, frecvent în zona dealurilor.  Valoare terapeutică au nu numai alunele, ci și frunzele și, mai nou, coaja sau ramurile arbuștilor tineri. Importanţi în terapie sunt și mâţișorii de alun. Din părţile cu valoare medicinală ale alunului se prepară infuzie, decoct și suc.  Substanţe active importante ale alunului sunt: azotaţi, calciu, fosfor, magneziu, potasiu, fier, cupru, vitaminele A și B dar și materii grase. Alunele de pădure sunt, datorită acestei

Aloe vera, supranumita „elixirul tineretii”, este o planta cu multiple utilizari in medicina alternativa si in cosmetica. Vechii egipteni o numeau "planta nemuririi" si o puneau printre darurile funerare inmormantate impreuna cu faraonii, pentru a asigura, chiar si dupa moarte, sanatate spiritului faraonului. Cu sute de ani in urma africanii agatau planta in manunchiuri deasupra usii, pentru a alunga spiritele malefice. Medici celebri ai antichitatii si personalitati istorice remarcabile au fost fascinate de puterea curativa a acestei plante, iar prima atestare "documentara" a ei o gasim incrustata in piatra, pe o placuta descoperita intr-un mormant egiptean de acum 3500 de ani. Planta, sau mai bine spus, frunza de aloe vera contine mai mult de 75 de substante active – unele greu de sintetizat in laborator – printre care aminoacizi, minerale, vitamine, fitosteroli, bradikininaza, hormoni vegetali, mucopolizaharide. Există aproximativ 420 de specii de Aloe însă dintr

Agrișul este un arbust cu o înălţime, la maturitate, cuprinsă între 60 și 150 cm. Aparţine familiei saxifragaceelor. Ramurile sale sunt spinoase, iar frunzele, păroase, cu o formă lobată. Florile, de culoare verzuie sau roșcată, de mici dimensiuni, apar la baza frunzelor în lunile aprilie și mai. Fructele, cunoscute sub numele de agrișe, sunt comestibile, gustul fiind dulce-acrișor.  Reduse ca dimensiune, agrișele au formă ovoidală sau chiar sferică. Culoarea lor poate fi verzuie, gălbuie sau chiar roșiatică. Recoltarea agrișelor se face pe tot parcursul verii. Agrișul (Ribes uvacrispa) crește în mod spontan, la fel ca murul sau zmeurul, în regiunile muntoase sau deluroase, dar poate fi cultivat și pe lângă casă. Apare și sub formă cultivată, agrișele fiind prelucrate, cu succes, în industria alimentară. Este o plantă iubitoare de lumină, cu adaptare și la condiții de semiumbră. Agrișul nu este pretențios față de temperatură, în perioada de repaus vegetativ rezistând și la minus 32 de

Ceapa este una dintre cele mai apreciate şi mai folosite legume în orice bucătărie. În plus, dacă oamenii ar cunoaşte nu doar gustul său delicios în mâncăruri, ci şi efectele sale benefice pentru organism, atunci ar fi mai mai sănătoşi, spun specialiştii. Ceapa este folosită încă din antichitate ca tratament pentru mai multe boli pentru grăbirea vindecării rănilor şi diminuarea durerii. Ceapa este considerată de către mulţi ca fiind un antibiotic natural ce ajută organismul să lupte împotriva stafilococilor, are efect asupra tusei, acţionează ca un emolient, sedativ, digestiv, calmant. Este medicamentul naturist cel mai frecvent utilizat în trecut de părinţii şi bunicii noştri pentru gripă şi răceală, ea ajutând – vara – şi la îndepărtarea ţânţarilor.