Ca să vezi - Enciclopedia in limba romana

"Copacul medicament”, "pepenele sanatatii" sau cum l-a denumit Cristofor Columb cind a calcat pe pamintul Americii,"fructul ingerilor", toate aceste denumiri se refera la deliciosul (pentru unii) si dulcele fruct de papaya. Planta este originara din America Centrala iar in jurul anului 1600 spaniolii o plantau in coloniile din Oceanul Pacific, de unde a fost dusa in India; acum este prezenta in toate tarile subtropicale. Copacul - care de fapt este o iarba inalta - poate creste pina la 9 m inaltime, are tulpina tubulara si goala si parca seamana pe undeva cu palmierul. Planta are viata scurta, se obtine din seminte si creste foarte repede. Sunt peste 40 de varietati in lume. Fructele au forma de para, cu coaja galbena si greutate cam de 300g (soiul hawaian) sau cu coaja de diferite nuante de verde si greutatea de pina la 3-4 kg (soiul mexican). Miezul are o consistenta untoasa, avand culori de la portocaliu intens la roz de somon. Cavitatea interioara este pli

Bananierul este o plantă anuală ce crește în zonele tropicale. Face parte din familia musaceelor. Tulpina, ierboasă, poate ajunge până la opt metri înălţime. Frunzele din vârful tulpinii sunt cu adevărat uriașe – pot avea și trei metri lungime.  O inflorescenţă de bananier ajunge, la rându-i, până la un metru lungime. Bananierul are flori femele și flori masculine, bananele fiind produse de florile femele. Bananele sunt grupate sub forma unui ciorchine cu circa 200 de fructe, având o greutate de 30 – 40 kg.  După ce a rodit, planta moare, înmulţirea fiind făcută prin lăstarii de la rădăcină. Acești lăstari sunt luaţi și plantaţi, înfiinţându-se astfel noi culturi de bananieri. Pentru nevoi medicinale se poate utiliza planta în întregime. În mod curent se folosesc lăstarii, rădăcinile, florile și, bineînţeles, fructele atât de cunoscute și de apreciate de toată lumea. Din planta de bază, ca și din celelalte părţi, de altfel, se obţine suc, se prepară extracte, decocturi, infuzii. Prin a

Bama este o plantă anuală, originară din India. Aparţine familiei malvaceelor. Se cultivă pentru păstăile sale tinere, păroase, dar și pentru seminţe. Atât păstăile, cât și seminţele sunt folosite în alimentaţie, fiind considerate foarte nutritive. Bamele sunt renumite pentru cantitatea mare de fibre solubile si insolubile pe care le contin. De asemenea, acestea sunt bogate in vitamine si minerale de pret, fiind extrem de benefice pentru sanatate. În păstăile de bamă se găsesc proteine, hidraţi de carbon, săruri minerale, beta-caroten, vitaminele A, B, C și PP, mucilagii. Seminţele sunt apreciate pentru conţinutul deosebit de bogat în proteine și grăsimi. Bamele sunt consumate datorită conţinutului lor bogat în substanţe întotdeauna necesare organismului, dar și pentru unele efecte medicinale demne de luat în seamă. Consumul de bame face bine suferinzilor de traheite, laringite, bronșite, precum și bolnavilor cu deranjamente și infecţii gastro-intestinale. Avand un continut bogat in fi

Anasonul este o plantă anuală aromatică, aparţinând familiei umbeliferelor. Această plantă mai este cunoscută şi ca chimen dulce, chimion dulce, bădean, aniș sau anison.Are înălţimea de 40 – 70 cm, deci este de dimensiuni reduse. Perioada de înflorire este iunie - septembrie. Frunzele sunt puţine și rare. Florile, mici și albe, au formă de umbelă. Fructele sunt mici și verzui, și pot fi culese de la sfârșitul lui august până la sfârșitul lui septembrie. La recoltare se culeg seminţele (fructele). Specialiștii naturiști apreciază că în cazul anasonului sunt utile nu numai seminţele, ci și frunzele, bulbul și rădăcinile. Preparatul principal pentru terapii medicinale este infuzia. Efectele sale benefice nu trebuie însă supraapreciate. Consumat fără consultarea medicului sau în doze necorespunzătoare, ceaiul de anason prezintă un risc de intoxicaţii şi efecte secundare nocive. “Cele mai frecvente dintre acestea sunt convulsiile, vărsăturile, irascibilitatea. Nu toate tipurile de anason s

Alunul este un arbust din familia betulaceelor. Poate crește până la cinci metri înălţime. Florile sunt sub formă de mâţișori, iar frunzele, aproape ovale, au un peţiol de unu-doi centimetri. Fructele, adică alunele, seamănă întrucâtva cu ghinda sau chiar cu jirul și se grupează câte două – patru la un loc. Alunul înflorește devreme, în martie. Crește prin pădurile de fag, de ulm, de stejar, în amestec cu arborii de bază sau la margine, sub formă de tufișuri. Poate fi întâlnit și pe pajiști. Aria de răspândire – de la câmpie până la munte, frecvent în zona dealurilor.  Valoare terapeutică au nu numai alunele, ci și frunzele și, mai nou, coaja sau ramurile arbuștilor tineri. Importanţi în terapie sunt și mâţișorii de alun. Din părţile cu valoare medicinală ale alunului se prepară infuzie, decoct și suc.  Substanţe active importante ale alunului sunt: azotaţi, calciu, fosfor, magneziu, potasiu, fier, cupru, vitaminele A și B dar și materii grase. Alunele de pădure sunt, datorită acestei

Ceapa este una dintre cele mai apreciate şi mai folosite legume în orice bucătărie. În plus, dacă oamenii ar cunoaşte nu doar gustul său delicios în mâncăruri, ci şi efectele sale benefice pentru organism, atunci ar fi mai mai sănătoşi, spun specialiştii. Ceapa este folosită încă din antichitate ca tratament pentru mai multe boli pentru grăbirea vindecării rănilor şi diminuarea durerii. Ceapa este considerată de către mulţi ca fiind un antibiotic natural ce ajută organismul să lupte împotriva stafilococilor, are efect asupra tusei, acţionează ca un emolient, sedativ, digestiv, calmant. Este medicamentul naturist cel mai frecvent utilizat în trecut de părinţii şi bunicii noştri pentru gripă şi răceală, ea ajutând – vara – şi la îndepărtarea ţânţarilor.