Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta arahide

Arahidele - Arachis hypogaea. Fructele bunei dispoziţii.

Arahidele provin din America de Sud. Acum mai bine de 3.500 de ani, incaşii foloseau arahidele când îşi îngropau morţii pentru ca aceştia să aibă hrană în viaţa de apoi. Exploratorii spanioli au dus arahidele în Spania şi de acolo au fost răspândite pe cuprinsul Asiei şi Africii. Arahidele au devenit o cultură comună, în special în Africa unde se considera chiar că au şi suflet. Arahidele au fost duse în Statele Unite din Africa, fiind transportate pe vasele cu sclavi. Consumul de arahide a crescut spectaculos ca rezultat al Războiului Civil american din anii 1860 pentru că ambele armate, cea nordică şi cea sudică, considerau arahidele drept un produs alimentar valoros. În prezent, arahidele sunt prelucrate în diverse produse şi sunt folosite ca ingredient în multe bucătării de peste tot în lume. Arahida este considerată ca fiind o plantă leguminoasă. Aparţine familiei papilionaceelor. Înălţimea acestei plante nu trece de 35 cm. Florile au culoarea galbenă. Fructele, deși se formează î