Ca să vezi - Enciclopedia in limba romana

Cânepa cultivată este o plantă anuală, originară din India. Se remarcă prin tulpina sa dreaptă, înaltă de aproape un metru, uneori chiar mai mult. La maturitate, tulpina de cânepă este total lemnificată. Frunzele, mari, sunt împărţite în foliole lanceolate, cu marginea crestată. Florile, de culoare galben-verzuie, sunt grupate în inflorescenţe asemănătoare cu un spic. Cânepa înflorește în lunile iulie și august, existând plante de cânepă femele și plante de cânepă masculine. Fructul este o nuculă brun-cenușie, netedă, asemănătoare cu o mică rolă de rulment. Cânepa aparţine familiei canabinaceelor, fiind o plantă aromatică. Din seminţele de cânepă se extrage un ulei. Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile înflorite ale plantelor femele. Se obţin extracte și se prepară tincturi. Substanţe active importante: canabinol, canabidiol, tetrahidrocanabinol. Potrivit cercetărilor, acţiune medicinală semnificativă are tetrahidrocanabinolul. Preparatele medicinale din cânepă au efecte seda

Busuiocul cerbilor este o specie de plante foarte râspândită pe malurile apelor, locuri mlăştinoase, şanţuri cu apă, terenuri inundabile. Planta nu depâşeşte 30 cm înălţime; este bogat ramificată, cu flori palid violacee. Busuiocul cerbilor este o planta perena raspandita in toata lumea. Creste spontan in zonele insorite, umede, mlastinoase si inalte, deci poate fi descoperita pe campuri, lunci, pajisti alpine sua chiar pe marginea drumurilor pietruite. Nu este pretentioasa la conditiile pedo-climatice si atrage prin mirosul parfumat al florilor. Planta aromatica se aseamana foarte mult cu izma buna (Mentha piperita), cunoscuta pentru proprietatile terapeutice si aromatice. Diferenta intre cele doua este ca busuiocul cerbilor poate fi utilizat in scop teraputic doar sub forma de tinctura, decot, ceai sau ulei volatil. Busuioucul cerbilor are în componența sa chimică uieiul esenţial, obţinut prin antrenare cu vapori de apă, conţine în principal pulegonă (până la 90%), mentonă, izomento

Denumiri populare: vasilisc, bosioc, borjolică, mătăcină, floarea bisericii, bazilic, planta lui Hristos, buruiana dragostei. Plantă foarte cunoscută, aparţinătoare de familia labiatelor, busuiocul se cultivă, fiind cunoscută ca busuioc de grădină. Există și busuioc sălbatic (Prunella vulgaris), dar acesta nu are prea mare importanţă ca plantă medicinală. Busuiocul de grădină ajunge până la 50 – 60 cm înălţime. Înflorește în lunile iulie-august, florile fiind albe sau roz. Se usucă foarte bine și miroase plăcut, persistent. Valoare medicinală are partea aeriană a busuiocului și se recoltează când apar florile. Preparatul principal pentru uz medicinal este infuzia. Alte preparate semnificative sunt siropul și esenţa.  Substanţele active importante ale busuiocului sunt oestragol și linalol. Busuiocul este un bun stimulent general, fiind antibacterian, antifungic, stomahic, carminativ, antispastic. Naturiștii îl recomandă în tulburări gastrointestinale, în inflamaţii ale căilor respirator

Dicţionarele spun despre cuvântul brusture că este autohton. De fapt nu este vorba despre o singură plantă, ci despre un grup de plante din același gen – Lappa, care se numesc brusturi și fac parte din familia compozitelor. Brusturele se remarcă prin frunzele mari, late, groase, consistente, de un verde adesea întunecat, cât și prin înălţime – până la 1,3 metri. Florile sunt aproape roșii sau violete și sunt dispuse în inflorescenţe sferice înconjurate de ţepi. Când se usucă, inflorescenţa devine scaiete. Brusturele este o plantă maiestuoasă, puternică, cu un ciclu de viaţă de doi ani. Poate fi întâlnit pretutindeni în arealul românesc, de la câmpie până la munte. Virtuţi medicinale au rădăcinile plantei aflată în al doilea an de vegetaţie, care se recoltează primăvara devreme sau toamna târziu. Este de dorit ca aceste rădăcini să se folosească proaspete deoarece, prin uscare, își pierd o parte din proprietăţi. Cea mai importantă substanţă specifică din rădăcina brusturelui este lacton

Broccoli (Brassica oleracea) este o legumă din familia brasicaceelor (cruciferelor), ce se utilizează în alimentație, inflorescența mai puțin compactă decât a conopidei fiind folosită la prepararea diferitelor mâncăruri. Are o valoare nutritivă și alimentară ridicată, și de asemenea un conținut bogat în glucide, vitamine și săruri minerale. Are originea comună cu conopida și este răspândită în aceleași zone. Producția mondială de broccoli este de aproximativ 1.000.000 tone. Broccoli este o plantă foarte asemănătoare cu conopida, excepție făcând inflorescența, care este mai răsfirată, puțin compactă și ușor desfăcută, de culoare verde. Poate avea, la anumite varietăți, culoarea galbenă sau chiar violet. Tehnologia de cultură este foarte asemănătoare cu cea a conopidei. Broccoli se deosebește de conopidă prin partea comestibilă care nu este atât de aglomerată, ci mai rară, precum un chiorchine. Prin urmare, am putea spune că broccoli este o conopidă cu inflorescenţa mai rară. Această inf

Brebenelul este o plantă care înflorește primăvara, acoperind solul pădurilor de la deal și câmpie cu un strat vegetal viu, multicolor și frumos mirositor. Sub numele de brebenel sunt cunoscute mai multe specii de plante cu trăsături comune, adică sunt erbacee perene, au structură asemănătoare și relativ aceiași compuși chimici activi. Brebenelul face parte din familia papaveraceelor. Tulpina este suculentă și rareori trece de 20 cm înălţime. Rizomul este dezvoltat și, de cele mai multe ori, gol pe dinăuntru. Florile, în culori albe, gălbui, roz, violete, purpurii, sunt melifere.  Pentru trebuinţe medicinale se recoltează rizomii. Din tulpini și flori se poate obţine un suc. Drept substanţe active importante sunt trei compuși specifici – coridalină, coricavină și bulbocapnină. Bulbocapnina este o substanţă toxică. Tocmai datorită toxicităţii, brebenelul are întrebuinţări limitate în fitoterapie. Preparatele de brebenel au acţiune asupra sistemului nervos, făcând unele reglaje în buna f

Erbacee micuţă cu flori liliachii, cu înălţime până la 1 cm, brândușa de toamnă aparţine familiei iridaceelor. Are o dezvoltare deosebită și îndelungată, ajungând la înflorire abia toamna târziu. Brândușa de toamnă crește în zonele de deal, în locuri umede. Fructul, de mărimea unei nuci, este otrăvitor, brândușa de toamnă fiind considerată o plantă toxică, deci o plantă periculoasă. Pentru uz medicinal se recoltează seminţele și bulbul, din care se obţin preparate cu aplicaţii deosebite, cel mai important și mai cunoscut fiind tinctura. Acest preparat va fi folosit cu maximă precauţie și nu va fi lăsat sub nici o formă la îndemâna copiilor.  Substanţa activă importantă este colchicina. Acest alcaloid se găsește mai ales în fructul brândușei de toamnă și are virtuţi medicinale de excepţie. În acest sens, în prezent se fac cercetări privind efectele colchicinei în boli grele, cum ar fi cancerul. Cercetări mai noi asupra brândușei de toamnă au dus la sinteza unui alt compus, democolcina –