Ca să vezi - Enciclopedia in limba romana

Albăstrelele sunt plante erbacee din familia compozitelor, înalte de până la un metru – înălţimea lor fiind, în mod obișnuit, de 50 – 60 cm. La maturitate, tulpina albăstrelelor este păioasă, lemnificată, păroasă, ramificată. În vârful tulpinii se dezvoltă capitule cu flori în nuanţe de albastru-violet, purpurii, roze și chiar albe – mai exact spus niște măciulii care sunt asemenea unei explozii de petale, ce se pot închide seara și deschide dimineaţa.  Albăstrelele smălţuiesc fâneţele, lanurile de grâu și secară, taluzurile drumurilor. Preferă locurile uscate și însorite, chiar și atunci când condiţiile de viaţă sunt dificile. Înfloresc din iunie și până în septembrie. În mod obișnuit, de la albăstrele se recoltează inflorescenţa (sau chiar numai petalele), dar poate fi utilizată și planta întreagă. Substanţe active importante ale albăstrelelor sunt: centaurina, pelargonină, cianină și taninul. Albăstrelele se folosesc, în principal, în tratamente privind iritaţiile oculare, adică în

Agrișul este un arbust cu o înălţime, la maturitate, cuprinsă între 60 și 150 cm. Aparţine familiei saxifragaceelor. Ramurile sale sunt spinoase, iar frunzele, păroase, cu o formă lobată. Florile, de culoare verzuie sau roșcată, de mici dimensiuni, apar la baza frunzelor în lunile aprilie și mai. Fructele, cunoscute sub numele de agrișe, sunt comestibile, gustul fiind dulce-acrișor.  Reduse ca dimensiune, agrișele au formă ovoidală sau chiar sferică. Culoarea lor poate fi verzuie, gălbuie sau chiar roșiatică. Recoltarea agrișelor se face pe tot parcursul verii. Agrișul (Ribes uvacrispa) crește în mod spontan, la fel ca murul sau zmeurul, în regiunile muntoase sau deluroase, dar poate fi cultivat și pe lângă casă. Apare și sub formă cultivată, agrișele fiind prelucrate, cu succes, în industria alimentară. Este o plantă iubitoare de lumină, cu adaptare și la condiții de semiumbră. Agrișul nu este pretențios față de temperatură, în perioada de repaus vegetativ rezistând și la minus 32 de

Ananasul este o plantă tropicală originară din America. Marele navigator Cristofor Columb a văzut ananași în Guadelupa, în 1493. Surprinzător pentru cei din regiunile mai reci ale planetei, ananasul este o erbacee. Este o plantă perenă, aparţinând familiei bromeliaceelor. Are frunze lungi și o tulpină scurtă ce poartă, în vârf, o inflorescenţă sub formă de spic. Fructul de ananas, așa cum îl știm noi de la piaţă este, de fapt, o combinaţie (o aglutinare) de fructe produse de mai multe flori alăturate. Anansul este inclus în rândul plantelor medicinale datorită calităţilor fructului său, din care se extrage un suc foarte plăcut. Substanţe active importante: fructele de ananas conţin bromelină, acid cinamic, pectine, polizaharide, vitamina C. Din punct de vedere medicinal, bromelina este cel mai preţios compus. În compoziţia ananasului nu se întâlnesc grăsimi, iar în ceea ce privește mineralele și vitaminele, acestea sunt în cantităţi foarte reduse. Întrebuinţări. Datorită bromelinei, fr

Afinul este un arbust bogat ramificat, ramurile sale având, în permanenţă, culoarea verde. Face parte din familia ericaceelor. Se prezintă ca un arbust scund, înălţimea sa fiind de numai 50 cm. Frunzele sunt oval-alungite, iar florile au culoarea roz-palid, dezvoltându-se în mai-iunie. Fructele sunt de culoare neagră, sau ceva mai deschis – spre grena, cu o nuanţă de albăstrui-metalizat. Afinul crește pe munte, de la circa 800 de metri în sus, până spre golurile alpine. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și fructele. Din frunze se face infuzie, iar din fructe se prepară decoct sau se macerează. Mai nou, valoare medicinală au și rădăcinile de afin, din care se prepară un decoct. Alt preparat obţinut din afin este tinctura. Substanţe active importante care se găsesc în fructele, dar mai ales în frunzele de afin sunt: tanin, mirtilină și neomirtilină. Datorită mirtilinei și neomirtilinei, afinul poate fi considerat o sursă excepţională de insulina – insulina vegetală. Taninul se găseșt

Ceapa este una dintre cele mai apreciate şi mai folosite legume în orice bucătărie. În plus, dacă oamenii ar cunoaşte nu doar gustul său delicios în mâncăruri, ci şi efectele sale benefice pentru organism, atunci ar fi mai mai sănătoşi, spun specialiştii. Ceapa este folosită încă din antichitate ca tratament pentru mai multe boli pentru grăbirea vindecării rănilor şi diminuarea durerii. Ceapa este considerată de către mulţi ca fiind un antibiotic natural ce ajută organismul să lupte împotriva stafilococilor, are efect asupra tusei, acţionează ca un emolient, sedativ, digestiv, calmant. Este medicamentul naturist cel mai frecvent utilizat în trecut de părinţii şi bunicii noştri pentru gripă şi răceală, ea ajutând – vara – şi la îndepărtarea ţânţarilor.