Alunecările de teren

Alunecările sunt cele mai răspândite fenomene de deplasare în masă pe versanţi, produc mari pagube materiale şi pierderi de vieţi omeneşti şi întrunesc o gamă variată de forme de manifestare.

Alunecările sunt deplasări ale unor mase de materiale coerente pe versanţi, în lungul uneia sau mai multor suprafeţe de demarcaţie (de alunecare). Mişcarea se poate produce prin rotaţie, atunci când suprafaţa de alunecare este curbă, sau prin translaţie, în cazul în care aceasta este dreaptă.

Cauzele producerii alunecărilor

La pregătirea, declanşarea şi evoluţia dinamică a procesului de alunecare sau cu efecte indirecte în apariţia lui, acţionează şi contribuie o serie de cauze, unele pregătitoare, care au ca efect apariţia unui dezechilibru potenţial pe versant şi altele declanşatoare, care conduc la ruperea echilibrului şi la producerea procesului de alunecare.

De asemenea, se pot separa două mari categorii de cauze: naturale (litologia substratului, relieful preexistent, condiţiile climatice, acţiunea apelor de suprafaţă, consistenţa covorului vegetal) şi antropice (modificarea utilizării terenurilor, prin despăduriri/împăduriri, extinderea terenurilor agricole, vibraţii datorate traficului, amenajarea lacurilor hidroenergetice) (Surdeanu, 199 8).

Declanşarea alunecărilor reprezintă o rupere bruscă a stării de echilibru a versantului şi este provocată de o mare diversitate de cauze:

• Modificarea stabilităţii versantului:

- subsăparea bazei prin acţiunea de eroziune fluviatilă, marină sau prin activităţile omului (“tăierea” versantului pentru construirea unei şosele, căi ferate; nivelări şi terasări pentru amplasarea noilor vetre de sat; haldarea materialului provenit din excavaţiile de la construcţia drumurilor sau din sterilul exploatărilor miniere);

- supraîncărcarea versantului prin amplasarea unor construcţii grele sau printr-un aport de materiale dinspre partea superioară a versantului. Astfel, au fost cazuri când pe 1 km liniar de şosea s-au amplasat zeci şi chiar sute de m³ de zidărie şi beton armat.

• Excesul de apă pe versanţi provenit din precipitaţii abundente, topirea zăpezii şi din izvoare. Se consideră că alunecările se pot produce în regiunile cu cantităţi de precipitaţii anuale de peste 250 mm. Numărul de alunecări declanşate este cu atât mai mare cu cât perioada cu precipitaţii este mai lungă sau se suprapune peste o stare fizică, a depozitelor afectate, care favorizează procesul. Îmbibarea depozitelor cu apă determină o creştere a greutăţii şi o diminuare a forţelor de frecare din cadrul masei de pământ, în special la contactul cu stratele mai puţin permeabile unde se înregistrează o creştere a presiunii apei şi producerea unor deformaţii plastice urmate de deplasarea maselor de pământ. Frecvenţa mare a alunecărilor este legată şi indirect de precipitaţii, prin migrarea unor coloizi şi minerale argiloase în josul profilului sau al versantului, creând condiţii pentru apariţia suprafeţelor de alunecare (Surdeanu, 1998).

Alunecări de mari proporţii determinate de cantităţile mari de precipitaţii s-au înregistrat, în România, în anii 1969, 1970, 1975 şi 1996-1999. Numeroase alunecări sunt declanşate de cicloni tropicali (taifunul Gilda a determinat în Japonia declanşarea a peste 2000 de alunecări) şi de ploile musonice (în sectorul indian al munţilor Himalaya, alunecările afectează anual numai în provincia Sikkim peste 100 de sate).

• Şocurile produse de cutremurele puternice determină slăbirea coeziunii materialelor existente pe versanţi şi ruperea bruscă a stării de echilibru în care se află. La magnitudini mai mari de 7, alunecările se produc la scară mare şi au dimensiuni considerabile.

Cutremurul din 4 martie 1977 şi precipitaţiile abundente căzute ulterior au determinat declanşarea unei alunecări care a barat valea Zăbalei în sectorul montan, distrugând şi drumul forestier din lungul acestei văi. Alunecările declanşate de cutremurele puternice determină mari distrugeri: oraşul Anchorage din Alaska a fost distrus parţial în 1964, iar oraşul Acobana din Peru a fost acoperit în întregime de astfel de alunecări în 1946.

• Modificările utilizării terenurilor şi în special despăduririle reprezintă o cauză majoră a declanşării alunecărilor pe versanţii cu înclinări moderat-accentuate. Vegetaţia forestieră are un rol important în stabilizarea depozitele de pe versanţi, prin reglarea bilanţului hidric din sol, reţinerea precipitaţiilor în coronament şi în litieră, ca şi prin consumul mare de apă. S-a estimat că, într-o pădure de fag, consumul de apă este de 11 m³/ha/zi, iar într-o pădure de pin de 3 m³/ha/zi. Utilizarea necorespunzătoare a terenurilor, spre exemplu înlocuirea unei păşuni cu un teren arabil, poate să favorizeze infiltraţia apei, mărind instabilitatea versantului.