Treceți la conținutul principal

Evolutia galaxiilor

Cu toate ca astronomii au descoperit multe detalii cu privire la ciclul de viata al stelelor, ei inca nu stiu foarte multe despre felul in care galaxiile si-au inceput existenta. Problema este ca nu se stiu exemple de galaxii tinere, si chiar daca sunt detectate asemenea galaxii, lumina lor vine din negura indepartata a timpului, atunci cand Universul era inca tanar. Acest lucru se datoreaza faptului ca viteza luminii e finita, iar atunci cand privim cerul privim de fapt in trecut.

Un mod important in evolutia stelelor este acela al interactiunii intre ele. Astfel in anumite clustere de galaxii (ex. Abel 3827 la o distanta de 1,5 miliarde a.l.) exista o galaxie dominanta care "inghite" alte galaxii mai mici. In cazul clusterului Abel 3827 exista o galaxie centrala luminoasa in interiorul careia exista 5 alte galaxii inglobate in ea.

Telescopul spatial Hubble a reliefat faptul ca in interiorul unuia dintre cele mai indepartate clustere de galaxii (circa 8 miliarde de a.l.) exista si in prezent interactiuni intre galaxii. S-au identificat astfel 13 galaxii care participa la coliziunile din cluster.

Unele galaxii prezinta semne ale unor procese deosebit de violente in interiorul lor. Cea mai comuna semnatura este aceea a emisilor de raze X, precum si observarea vizuala a unor structuri neobisnuite in infatisarea lor. Am vazut ca in unele cazuri aceasta activitate poate fi pusa pe seama interactiunii intre 2 sau mai multe galaxii. Totusi in multe cazuri sursa activitatilor este situata in interiorul lor. Ne referim la aceste galaxii ca fiind galaxii active.

In general aceste galaxii au un spectru care difera de ceea ce ne putem astepta de la o aglomerare de miliarde de stele, datorita faptului ca emisia de lumina de catre electronii aflati in camp magnetic produce lumina polarizata.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ştiaţi că Ananasul este de fapt o plantă iar sucul de ananas poate înlocui sucul gastric?

Ananasul este o plantă tropicală originară din America. Marele navigator Cristofor Columb a văzut ananași în Guadelupa, în 1493. Surprinzător pentru cei din regiunile mai reci ale planetei, ananasul este o erbacee. Este o plantă perenă, aparţinând familiei bromeliaceelor. Are frunze lungi și o tulpină scurtă ce poartă, în vârf, o inflorescenţă sub formă de spic. Fructul de ananas, așa cum îl știm noi de la piaţă este, de fapt, o combinaţie (o aglutinare) de fructe produse de mai multe flori alăturate. Anansul este inclus în rândul plantelor medicinale datorită calităţilor fructului său, din care se extrage un suc foarte plăcut. Substanţe active importante: fructele de ananas conţin bromelină, acid cinamic, pectine, polizaharide, vitamina C. Din punct de vedere medicinal, bromelina este cel mai preţios compus. În compoziţia ananasului nu se întâlnesc grăsimi, iar în ceea ce privește mineralele și vitaminele, acestea sunt în cantităţi foarte reduse. Întrebuinţări. Datorită bromelinei, fr

Anasonul - Pimpinella anisum. Revigorează activitatea pancreasului.

Anasonul este o plantă anuală aromatică, aparţinând familiei umbeliferelor. Această plantă mai este cunoscută şi ca chimen dulce, chimion dulce, bădean, aniș sau anison.Are înălţimea de 40 – 70 cm, deci este de dimensiuni reduse. Perioada de înflorire este iunie - septembrie. Frunzele sunt puţine și rare. Florile, mici și albe, au formă de umbelă. Fructele sunt mici și verzui, și pot fi culese de la sfârșitul lui august până la sfârșitul lui septembrie. La recoltare se culeg seminţele (fructele). Specialiștii naturiști apreciază că în cazul anasonului sunt utile nu numai seminţele, ci și frunzele, bulbul și rădăcinile. Preparatul principal pentru terapii medicinale este infuzia. Efectele sale benefice nu trebuie însă supraapreciate. Consumat fără consultarea medicului sau în doze necorespunzătoare, ceaiul de anason prezintă un risc de intoxicaţii şi efecte secundare nocive. “Cele mai frecvente dintre acestea sunt convulsiile, vărsăturile, irascibilitatea. Nu toate tipurile de anason s

Ce sunt cutremurile de pamant?

Cutremurul este cauzat de eliberarea bruscă a energiei acumulate în scoarţa terestră. Ariile de maximă frecvenţă a cutremurelor poartă numele de zone seismice. Aproape 90% din cutremurele de pe glob se întâlnesc în două zone distincte: (1) „Cercul de foc” al Pacificului şi (2) Indonezia-Himalaya-Orientul Mijlociu-Alpi-vestul Mediteranei-nordul Africii. Cele mai numeroase cutremure sunt datorate dinamicii interne a scoarţei terestre. Cutremurele tectonice (90% din totalul cutremurelor produse) su nt legate de contactul dintre plăcile tectonice. Cutremurele vulcanice (7% din numărul de cutremure) preced sau însoţesc erupţiile vulcanice, fiind determinate de deplasarea magmei, dar au în general efecte locale.  De asemenea, unele cutremure rezultă în urma activităţii umane (extracţia mineralelor şi petrolului, injectarea diferitelor substanţe fluide în scoarţă, amenajarea lacurilor de acumulare, explozii puternice, prăbuşirea unor construcţii mari, etc.). De obicei, pentru asemenea evenime